Dacă înainte de ’89 puneai mâna pe o carte sau revistă de specialitate străine ţi se părea că l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior, iar dacă se întâmpla să fie şi ceva mai „proaspete“ – îl atingeai şi pe celălalt. Nici literatura medicală indigenă nu stătea mult mai bine şi mi s-a întâmplat, nu o dată, să citesc texte fotocopiate la mâna a şaptea, pe care de-abia se desluşea scrisul. Informaţia era o marfă rară. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

    Întreaga Americă a fost zguduită, în vara anului 1937, de dispariţia prematură a unuia dintre cei mai cunoscuţi compozitori americani, George Gershwin. Evoluţia sa pe scena lumii a fost asemenea unei „comete“ pe constelaţia mondială a muzicologiei primei jumătăţi a secolului XX. Stilul său componistic, devenit repede popular pe Broadway, reunea elemente de jazz simfonic şi de muzică uşoară, astfel că lucrările lui George Gershwin au fost bine primite nu doar pe Broadway sau la Hollywood, ci şi în sălile de concerte clasice. Melodiile sale au fost interpretate de cei mai cunoscuţi instrumentişti şi cântăreţi americani de-a lungul timpului, precum: Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Herbie Hanock şi mulţi alţii. Afecţiunea pe care a avut-o, de care nu a ştiut până în ultimele zile ale vieţii, când pareza brahială stângă i-a afectat capacitatea de a cânta la pian, nu se face simţită cu nimic în compoziţiile sale din ultimii ani ai vieţii, ba mai mult, acestea sunt mai pline de maturitate şi de expresie muzicală decât compoziţii mai vechi. (...)

   Situaţia actuală în Medicina dentară nu trebuie să ne uimească, ea este rezultatul absolut firesc al concepţiei „democratice dentare“ în virtutea căreia puterea vine de jos şi se sprijină în mod esenţial pe majoritate. Practic, aceasta duce, în concluzie, la excluderea competenţelor reale, căci competenţa reprezintă întotdeauna o superioritate cel puţin relativă, care nu poate fi decât apanajul unei minorităţi, minoritatea chirurgicală. (...)

  Deşi titlul o limitează la învelişul cutanat, conţinutul cărţii se extinde şi la toxicitatea alcoolului etilic şi la efectele acestuia asupra întregului organism. Manifestările cutanate în alcoolismul cronic sunt consacrate în şaizeci de pagini din totalul de o sută patruzeci şi cinci ale cărţii. Intervenţia alcoolului în etiopatogeneza a numeroase afecţiuni dermatologice este permanent menţionată, subliniindu-se participarea „licorii bahice“ cu precădere în afecţiuni ca rozaceea (în aceasta constituind un adevărat test diagnostic), în porfirii (în particular în porfiria cutanată tardivă), precum şi în sindromul Bureau-Barrière, în care alcoolul joacă rolul etiologic principal. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

  Necesitatea existenţei unui reper de cunoştinţe acumulate în cursul evoluţiei unei specialităţi reprezintă un moment esenţial în cadrul dezvoltării acestei specialităţi în orice ţară. Acest lucru se datoreşte rolului deosebit pe care existenţa unui astfel de reper îl are atât pentru marcarea momentului istoric pe care îl îmbracă dezvoltarea respectivului domeniu de specialitate în cadrul ţării respective, cât şi nevoii stringente de a se pune la îndemâna noii generaţii de specialişti în formare, un bagaj de cunoştinţe de ultimă oră pentru pregătirea lor.

  Pentru a putea îndeplini acest rol, este obligatoriu ca respectivul material documentar să fie rodul acumulării cunoştintelor de ultim moment în domeniul specialităţii pe plan mondial, dar şi filtrării acestor cunoştinte prin sita unei experienţe temeinice din partea autorilor diverselor subdomenii de specialitate. (...)

Chintesenţa activităţii publicistice din timpul unui an calendaristic este prezentată cu această ocazie în superbele Caiete ale Vieţii medicale care, prin eforturile întregului colectiv, au ajuns la cifra impresionantă de XV (număr de legiune romană). (...)

   Editorialul numărului 1 din ianuarie–martie a.c., al REVISTEI ROMĂNE DE BIOETICĂ este semnat de dl prof. dr. Vasile Astărăstoae (redactorul-şef al publicaţiei) fiind intitulat: Este necesară o analiză etică a sistemului de sănătate românesc? Aici, dsa consideră că efectele negative asupra stării de sănătate a populaţiei „au fost urmarea unor politici sanitare care a înclinat balanţa dintre responsabilitatea socială pentru sănătatea populaţiei spre responsabilitatea individuală pentru propria sănătate… (...)

   În principala lucrare de Psihanaliză în limba română de dr. Ioan Popescu-Sibiu: Doctrina lui Freud (Psihanaliza) publicată înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, termenul „das Es“, pronume neutru substantivat, prin care Sigmund Freud definea entitatea instinctuală inconştientă, a fost tradus prin cuvântul românesc „sine“, autorul fiind obligat să adopte această variantă lexicală deoarece limba română nu dispune de un pronume personal neutru la persoana a treia. În limba engleză, „das Es“ a fost tradus prin vocabula „ID“ dar la noi traducerea eronată a persistat până în prima jumătate a anilor ’90 (Vocabularul de Psihanaliză de Jean Laplanche şi J. B. Portalis 1994). (...)

  A citi şi a tipări lucrarea autorilor Camelia Diaconu, Alice Bălăceanu şi Adriana Sărsan reprezintă nu numai o plăcere pentru un senior al Gastroenterologiei româneşti, dar şi o datorie faţă de tinerii care lucrează astăzi în acest domeniu.

  În epoca extrem tehnologizată a întregii practici medicale, când bolnavul devine o fiinţă (de fapt un obiect) care se mută de la un aparat la altul, iar medicul – un cititor al rezultatelor acestor sofisticate aparate, iată că apare o lucrare care este de domeniul purei observaţii clinice: BOLI DIGESTIVE CU MANIFESTĂRI CUTANATE – semnale de alarmă. Tocmai aceste manifestări sunt atât de relevante pentru diagnostic, încât nici nu mai trebuie să apeleze la zecile de analize biochimice, hematologice, imunologice şi imagistice pentru a găsi diagnosticul. Leziunile dermatologice „scuipă“ diagnosticul multor boli digestive, hepatice şi pancreatice, fără probleme. Acanthosis nigricans, Pioderma gangrenosum şi misteriosul sindrom Sweet, atunci când le observi, scurtează calea spre diagnosticul pozitiv, reducând „algoritmul“ din ghidurile redactate de academici autori „sponsorizaţi“ de companiile farmaceutice, la câteva explorări strict esenţiale. (...)

   Sustine et abstine (Îndură şi abţine-te) este o cugetare în opera lui Epictet (55 –135 d. Hr.). Probabil că aceasta este deviza studentului la medicină, dar şi a viitorului rezident. Dedicaţia pentru medicină reprezintă pentru majoritatea studenţilor din ramură un crez, o motivaţie, un ideal. Mulţi dintre ei provin din familii de doctori, care le-au impus o educaţie deosebită, o disciplină, atât prin discuţiile despre medicină, cât şi despre stilul lor de viaţă. Alţi studenţi nu au în familie modele de acest gen şi, totuşi, ei îşi îndreaptă paşii către un destin dur, călăuzit de pasiunea pentru o profesie nobilă, dar şi presărat cu momente foarte grele. Ei preiau modelul de la cei pe care i-au văzut, pe care i-au auzit povestind despre măreţia profesiei medicale. Unii chiar din copilărie se joacă de-a „doctorul“ sau „doctoriţa”. Aceşti pretendenţi merg înainte cu sufletul plin de dorinţa împlinirii în viaţă a unui set de virtuţi pe care numai medicii îl au… Însă ei vor afla că pentru a ajunge acolo trebuie „să îndure şi să se abţină“… (...)

    K. W. M. Fulford, o autoritate în domeniul medicinii conceptuale, argumentează convingător că, în timp ce îmbolnăvirile corpului pot fi demonstrate obiectiv pe baza faptelor, cele ale minţii nu se pot susţine decât prin judecăţile evaluative. Dar acestea din urmă se află la îndemâna tuturor persoanelor cât de cât inteligente, astfel încât ele pot cataloga drept nebun pe oricine este evaluat diferit. Cum consecinţele sociale ale stigmatizării sunt mari, vine rândul psihiatrului să emită o părere autorizată, care, deşi legitimă, nu are totdeauna un grad satisfăcător de certitudine. (...)